Buletin de presă — COVID-19 — 01.09.2020

În urma misiunilor derulate în data de 31 august 2020 de către echipele mixte de control formate din reprezentanții Grupei de coordonare a măsurilor de combatere a COVID-19 la nivelul județului Ilfov, vă prezentăm informarea privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute:

Sub conducerea prefectului județului Ilfov, domnul Daniel – Tudorel ZAMFIR, 199 de efective reprezentând angajați ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, au verificat în sistem integrat 116 societăți comerciale pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 69.000 lei, dintre care:

► 2 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 12/1990, cu amenzi în valoare de 40.000 lei;

► 3 sancțiuni contravenționale în temeiul HG nr. 857/2011, cu amenzi în valoare de 15.000 lei;

► 1 sancțiune contravențională în temeiul HG nr. 984/2005, cu amendă în valoare de 10.000 lei;

► 5 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 319/2006, cu amenzi în valoare de 4000 lei;

► 1 sancțiune contravențională cu avertisment în temeiul OG nr. 2/2001.

Misiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua, cu scopul principal de a responsabiliza atât populația, cât și operatorii economici, sănătatea și siguranța cetățenilor fiind prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu.

*****        

Potrivit datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov, astăzi, 01 septembrie 2020, ora 15:00, situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului este următoarea:

  • Teste efectuate până în prezent: 14.975;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 până în prezent: 2212;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 1668;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 55;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare la domiciliu: 318;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare instituționalizată: 0;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină la domiciliu: 520;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină instituționalizată: 0;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate: 149;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 73, dintre care 13 la ATI.

*****

Vă rugăm să continuați să fiți responsabili! 

ADUCEM ÎN ATENȚIA cetățenilor și operatorilor economici faptul că Guvernul României a adoptat în ședința de ieri, 31 august a.c., Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată sub nr. 729 în Monitorul Oficial Partea I nr. 797 din 31 august 2020.

Astfel sunt implementate recomandările transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea nr. 43/27.08.2020, cele mai importante aspecte fiind legate de:

– permiterea reluării, începând cu data de 01 septembrie a.c., a activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fi reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;

– administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;

– se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă;

– reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;

– creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.

Pentru a consulta integral Hotărârea CNSU nr. 43/27.08.2020 și Hotărârea de Guvern nr. 729/31.08.2020, vă rugăm să accesați pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, secțiunea Utile: https://www.mai.gov.ro/utile/ – subsecțiune: STARE DE ALERTĂ.

La nivelul județului Ilfov, toate măsurile luate sunt destinate protejării sănătății populației, în contextul alarmant al situației epidemiologice de la nivel național.

DE ASEMENEA, REAMINTIM cetățenilor, operatorilor economici și instituțiilor publice faptul că la nivelul județului Ilfov sunt în vigoare prevederile Hotărârii nr. 8 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov privind măsurile adoptate în ședința extraordinară din 03.08.2020 în vederea prevenirii și limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 în județul Ilfov, măsuri aplicate începând cu data de 04.08.2020, ora 12:00, pe toată raza administrativ-teritorială a județului:

■ Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise cum ar fi piețe, târguri, oboare, expoziții, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, pe întreaga durată a programului de funcționare a acestora;

■ Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele prezente în zonele de așteptare a mijloacelor de transport în comun (stații de autobuz, peroane CFR și autogări);

■ Se instituie obligația pentru organizatorii de evenimente sau spectacole în aer liber de a pune la dispoziția participanților măști de protecție și obligația participanților de a purta masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toată durata de desfășurare a acestora, de la accesul și până la ieșirea din zonă;

■ Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți angajații operatorilor economici, la intrarea și ieșirea din schimburi;

■ Administratorii/proprietarii spațiilor publice/private menționate anterior afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;

■ Conducătorii instituțiilor/entităților publice din județul Ilfov vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.


Vă rugăm să respectați cu strictețe măsurile instituite de autorități pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a infecției cu COVID-19 și să cooperați cu instituțiile implicate în managementul situațiilor de risc. Prevenirea infectării cu nou coronavirus este o prioritate națională ce presupune un mod de acțiune integrat al tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, dar și un grad crescut de responsabilitate socială din partea populației. Disciplina, solidaritatea și sprijinul reciproc în respectarea rigorilor legii trebuie să facă parte din viața noastră de zi cu zi.

Protejați-vă propria sănătate și amintiți-vă permanent faptul că acțiunile personale îi pot afecta pe ceilalți, copii, adulți sau vârstnici! Protecția individuală și a întregii comunități este în sarcina noastră, a tuturor – instituții publice, operatori economici și cetățeni, iar urgența de sănătate publică cu care ne confruntăm poate fi controlată numai prin disciplină, personală și colectivă!

Reiterăm importanța evaluării siguranței în care puteți efectua călătoriile planificate, atât în țară, cât și în străinătate. În contextul evoluției pandemiei de COVID-19 la nivel global, pentru a putea efectua călătorii în siguranță și a ne păstra sănătatea, trebuie să rămânem alerți și responsabili față de normele impuse. Indiferent de vârsta noastră, trebuie să ne adaptăm temporar viața socială obișnuită.

Subliniem mesajul nostru adresat în special persoanelor tinere: nu plecați de la ideea că tinerii fac numai forme ușoare ale acestei boli. Protejați-vă conform recomandărilor autorităților, astfel veți proteja și sănătatea părinților și bunicilor noștri! COVID-19 nu face diferențe între generații! Fiți responsabili!

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus!


Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți oameni, vă reamintim importanța respectării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus:

■ purtați corect masca de protecție, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;

■ nu vă atingeți ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;

■ păstrați distanța de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane;

■ curățați periodic suprafețele de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;

■ în cazul apariției simptomatologiei specifice COVID-19, accesați numărul unic de urgență 112;

■ consultați periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Nu uitați: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunități!

Cetățenii au la dispoziție linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg importanța măsurilor de protecție sanitară și a faptului că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

*****

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale!

Documentele emise în contextul stării de alertă și al pandemiei COVID-19 pot fi consultate atât pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, în secțiunea Utile: https://www.mai.gov.ro/utile/ – subsecțiune: STARE DE ALERTĂ, cât și pe portalul https://stirioficiale.ro.

Pentru raportul săptămânal de supraveghere, date actualizate cu privire la zonele afectate de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și situația la nivel global, puteți accesa pagina de internet a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile: http://www.cnscbt.ro/.

Le reamintim cetățenilor să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.