Buletin de presă — COVID-19 — 03.07.2021

Sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, reprezentanții Grupei de coordonare a măsurilor de combatere a COVID-19 la nivelul județului Ilfov, acționează zilnic în sistem integrat, asigurându-se astfel că sunt respectate normele legale impuse de autorități în contextul stării de alertă.

La acțiunile de ieri, 02 iulie 2021, 99 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase, benzinării şi la agenții economici de tip HORECA de pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 59 de societăți comerciale de pe raza județului Ilfov cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă și a fost identificată 1 persoană care nu a respectat măsurile de protecție individuală. De asemenea, au fost verificate 36 de mijloace de transport persoane din județul Ilfov.

În contextul acțiunilor din ultimele 24 de ore, polițiștii IPJ Ilfov au aplicat 1 sancțiune contravențională cu avertisment, în temeiul Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Intervențiile vor continua și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și la obligativitatea respectării interdicțiilor impuse de autorități privind starea de alertă.

*****

Datele furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov astăzi, 03 iulie 2021, sunt următoarele:

  1. Situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului:
  • Număr total de teste efectuate până în prezent: 80.927;
  • Număr de cazuri confirmate COVID-19 până în prezent: 45.135;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 43.926;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 481;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19, în izolare instituționalizată, la zi: 0;
  • Număr de persoane aflate în carantină la domiciliu, la zi: 1.427;
  • Număr de persoane în carantină instituționalizată, la zi: 6;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate: 40;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 1, dintre care 1 la ATI.
  1. Incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului la data de 03 iulie 2021:
Nr crt Localitate (UAT) Rata incidenței la 1000

de locuitori

JUDEȚUL ILFOV 0.08
1 Afumați 0.00
2 Balotești 0.00
3 Berceni 0.00
4 Brănești 0.00
5 Bragadiru 0.07
6 Buftea 0.00
7 Cernica 0.00
8 Chiajna 0.18
9 Chitila 0.06
10 Ciolpani 0.00
11 Ciorogârla 0.00
12 Clinceni 0.13
13 Copăceni 0.00
14 Corbeanca 0.00
15 Cornetu 0.00
16 Dascălu 0.00
17 Dărăști Ilfov 0.00
18 1 Decembrie 0.24
19 Dobroești 0.24
20 Domnești 0.00
21 Dragomirești 0.00
22 Găneasa 0.18
23 Glina 0.23
24 Grădiștea 0.00
25 Gruiu 0.00
26 Jilava 0.09
27 Moara Vlăsiei 0.00
28 Măgurele 0.00
29 Mogoșoaia 0.11
30 Nuci 0.00
31 Otopeni 0.10
32 Pantelimon 0.06
33 Petrăchioaia 0.00
34 Popești-Leordeni 0.25
35 Periș 0.00
36 Snagov 0.00
37 Ștefăneștii de Jos 0.20
38 Tunari 0.00
39 Vidra 0.34
40 Voluntari 0.02

* Incidența cumulată este calculată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov.

** Datele înscrise în prezentul buletin provin din situațiile oficiale întocmite și transmise de către instituția competentă, cu precizarea că sunt în continuă dinamică.

  1. Situația privind vaccinarea împotriva COVID-19 la nivelul județului

*****   

🔴 Platforma națională cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 este actualizată permanent, conține informații despre procesul de vaccinare din România, ghiduri de comunicare medicală și alte date oficiale de interes, putând fi accesată la adresa: https://vaccinare-covid.gov.ro/ și prin intermediul paginii oficiale Facebook RO Vaccinare https://www.facebook.com/RO-Vaccinare-101845835162501.

*****

🔴 Vă rugăm să luați toate măsurile necesare pentru a vă proteja, să fiți prudenți și să acționați responsabil!

▶️ Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pot fi consultate în pagina Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus! 

*****

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți oameni: 

■ PURTAȚI CORECT MASCA DE PROTECȚIE, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;

SE RECOMANDĂ purtarea măștii de protecție în orice circumstanță (de exemplu în spațiile deschise sau la domiciliu) în cazul apariției febrei, tusei sau strănutului;

■ NU ATINGEȚI ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;

■ EVITAȚI zonele aglomerate;

■ CONSULTAȚI periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus și vaccinarea împotriva COVID-19. 

Nu uitați: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunități! 

Cetățenii au la dispoziție linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg importanța măsurilor de protecție sanitară și a faptului că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!