Buletin de presă — COVID-19 — 07.05.2021

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, forțele de ordine implicate în prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus, respectiv Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov, Direcției de Sănătate Publică Ilfov, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, acționează zilnic în sistem integrat, asigurându-se astfel că sunt respectate normele legale impuse de autorități în contextul stării de alertă.

La acțiunile de ieri, 06 mai 2021, 123 de polițiști din cadrul IPJ Ilfov, împreună cu 2 reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov și 2 lucrători din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase, benzinării şi la agenții economici de tip HORECA de pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov.

Activitățile forțelor angrenate sunt desfășurate în scopul conștientizării cetățenilor cu privire la respectarea normelor de protecție individuală conform normelor legale în vigoare, sens în care se efectuează controale inclusiv în mijloacele de transport persoane.

În urma acțiunilor de control, au fost verificate 117 societăți comerciale de pe raza județului Ilfov cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă și au fost identificate 36 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

De asemenea, au fost verificate 81 de mijloace de transport persoane din județul Ilfov.

În contextul acțiunilor din ultimele 24 de ore, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în cuantum total de 11.500 lei, dintre care:

► 38 de sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, cu amenzi în valoare de 4.000 lei, aplicate de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov;

► 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment conform Legii nr. 319/2006, aplicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov;

► 1 sancțiune contravențională conform Legii nr. 53/2003 cu amendă în valoare de 3.000 lei, aplicată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov;

► 3 sancțiuni contravenționale conform HG nr. 69/2012, cu amenzi în valoare de 4.500 lei, aplicate de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

În cadrul acțiunilor au loc permanent și activități preventive de informare. Intervențiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, inclusiv a interdicțiilor impuse de autorități privind starea de alertă.

*****

Datele furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov astăzi, 07 mai 2021, sunt următoarele:

  1. Situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului:
  • Număr total de teste efectuate până în prezent: 78.007;
  • Număr de cazuri confirmate COVID-19 până în prezent: 44.522;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 42.502;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 355;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19, în izolare instituționalizată, la zi: 0;
  • Număr de persoane aflate în carantină la domiciliu, la zi: 1.442;
  • Număr de persoane în carantină instituționalizată, la zi: 23;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate: 65;
  • Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 96, dintre care 13 la ATI.
  1. Incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului la data de 07.05.2021:
Nr crt Localitate

(UAT)

Rata incidenței la 1000 de locuitori
JUDEȚUL ILFOV 1.77
1 Afumați 1.77
2 Balotești 2.55
3 Berceni 2.59
4 Brănești 2.33
5 Bragadiru 1.59
6 Buftea 0.98
7 Cernica 2.24
8 Chiajna 2.50
9 Chitila 1.83
10 Ciolpani 3.50
11 Ciorogârla 2.01
12 Clinceni 1.06
13 Copăceni 1.70
14 Corbeanca 2.13
15 Cornetu 0.15
16 Dascălu 0.00
17 Dărăști Ilfov 0.37
18 1 Decembrie 0.59
19 Dobroești 1.37
20 Domnești 1.00
21 Dragomirești 1.33
22 Găneasa 0.93
23 Glina 1.51
24 Grădiștea 0.96
25 Gruiu 1.27
26 Jilava 1.50
27 Moara Vlăsiei 0.93
28 Măgurele 1.12
29 Mogoșoaia 1.41
30 Nuci 1.08
31 Otopeni 1.74
32 Pantelimon 1.98
33 Petrăchioaia 4.15
34 Popești-Leordeni 2.42
35 Periș 2.00
36 Snagov 0.71
37 Ștefăneștii de Jos 0.79
38 Tunari 1.62
39 Vidra 0.90
40 Voluntari 2.34

* Incidența cumulată este calculată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov.

** Datele înscrise în prezentul buletin provin din situațiile oficiale întocmite și transmise de către instituția competentă, cu precizarea că sunt în continuă dinamică.

 

  1. Situația privind vaccinarea împotriva COVID-19 la nivelul județului:

TOTAL JUDEȚ începând cu data de 27.12.2020: 153.748

TOTAL JUDEȚ ultimele 24 de ore: 2.599

Faza 1 = 6

Faza 2 = 1.263

Faza 3 = 1.330

*****   

▶️🔴 Platforma națională cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 este actualizată permanent, conține informații despre procesul de vaccinare din România, ghiduri de comunicare medicală și alte date oficiale de interes, putând fi accesată la adresa: https://vaccinare-covid.gov.ro/ și prin intermediul paginii oficiale Facebook RO Vaccinare https://www.facebook.com/RO-Vaccinare-101845835162501.

Reamintim modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19:

  • prin medicul de familie;
  • individual, în platforma vaccinare-covid.gov.ro;
  • la numărul unic 021.414.44.25;
  • prin direcțiile de asistență socială;
  • prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

ADUCEM ÎN ATENȚIE faptul că  începând de sâmbătă, 8 mai 2021, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică, în limita capacității centrelor și a dozelor disponibile și prin utilizarea bonurilor de ordine eliberate de centrele de vaccinare. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați următorul comunicat de presă: https://vaccinare-covid.gov.ro/vaccinarea-fara-programare-prin-prezentare-directa-in-centrele-de-vaccinare/.

*****

🔴 Vă rugăm să luați toate măsurile necesare pentru a vă proteja, să fiți prudenți și să acționați responsabil!

▶️ Pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul supus interdicției de circulație, modelele de adeverință de la angajator / declarație pe proprie răspundere, pot fi accesate în următorul link: https://www.prefectura.mai.gov.ro/model-al-declaratiei-pe-propria-raspundere-si-al-adeverintei-de-angajator-pentru-deplasarea-in-afara-locuintei-in-intervalul-orar-supus-interdictiei/.

▶️ Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pot fi consultate în pagina Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus! 

*****

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți oameni: 

■ PURTAȚI CORECT MASCA DE PROTECȚIE, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;

■ NU ATINGEȚI ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;

■ RESPECTAȚI DISTANȚA de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane, chiar și în cadrul întâlnirilor familiale, pentru a proteja membrii familiei aflați în situație de risc;

■ EVITAȚI zonele aglomerate;

■ CURĂȚAȚI periodic suprafețele de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;

■ CONSULTAȚI periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. 

Nu uitați: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunități! 

Cetățenii au la dispoziție linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg importanța măsurilor de protecție sanitară și a faptului că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!