Buletin de presă — COVID-19 — 11.11.2020

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă desfășurate la nivelul județului Ilfov au continuat în data de 10 noiembrie 2020, având ca scop principal prevenirea infectărilor și protejarea sănătății cetățenilor, prin conștientizarea populației cu privire la apartenența la comunitate și la pericolul răspândirii necontrolate a noului coronavirus în colectivitățile umane.

Sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, misiunile din ultimele 24 de ore au fost executate de 119 polițiști, alături de 95 de efective reprezentând Inspectoratul de Jandarmi Județean, ISU București-Ilfov, Poliția Locală, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier.

Forțele de ordine au verificat în sistem integrat 428 de societăți comerciale și au legitimat peste 1.524 de persoane pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă. De asemenea, au fost verificate 389 de mijloace de transport persoane.

În contextul acțiunilor desfășurate, pentru abaterile constatate au fost aplicate 219 sancțiuni contravenționale cu amenzi în cuantum total de 26.500 lei, dintre care:

► 212 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală sau pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, cu amenzi în valoare de 22.500 lei, aplicate de către polițiștii IPJ Ilfov și polițiștii locali;

► 7 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 319/2006, dintre care 1 sancțiune cu amendă în valoare de 4.000 lei și 6 sancțiuni cu avertisment, aplicate de către ITM Ilfov.

Verificările vor continua la nivelul județului Ilfov și vor viza condițiile în care se desfășoară transportul în comun, menținerea ordinii și siguranței publice, respectarea de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, dar și protejarea cetățenilor față de practicile comerciale ilicite.

*****

Potrivit datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov, astăzi, 11 noiembrie 2020, ora 15:00, situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului este următoarea:

  • Teste efectuate până în prezent: 28.780;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 până în prezent: 8.716;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 6.188;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 117;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare la domiciliu: 2.131;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare instituționalizată: 0;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină la domiciliu: 744;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină instituționalizată: 3;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate: 36;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 75, dintre care 15 la ATI.
Incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului Ilfov la data de 11.11.2020, pentru perioada 28.10.2020 – 10.11.2020
Nr crt Localitate

(UAT)

Rata incidenței la 1000 de locuitori
        JUDEȚUL ILFOV

 

3.84

 

1 Afumați 2.24
2 Balotești 3.32
3 Berceni 4.47
4 Brănești 3.15
5 Bragadiru 5.63
6 Buftea 4.23
7 Cernica 1.64
8 Chiajna 5.51
9 Chitila 3.18
10 Ciolpani 3.12
11 Ciorogârla 7.99
12 Clinceni 3.21
13 Copăceni 2.40
14 Corbeanca 3.69
15 Cornetu 4.17
16 Dascălu 2.29
17 Dărăști Ilfov 0.36
18 1 Decembrie 4.07
19 Dobroești 5.17
20 Domnești 3.19
21 Dragomirești 3.88
22 Găneasa 1.48
23 Glina 3.26
24 Grădiștea 2.56
25 Gruiu 3.38
26 Jilava 3.28
27 Moara Vlăsiei 1.24
28 Măgurele 3.81
29 Mogoșoaia 4.28
30 Nuci 1.78
31 Otopeni 4.54
32 Pantelimon 3.29
33 Petrăchioaia 2.50
34 Popești Leordeni 4.61
35 Periș 1.46
36 Snagov 4.03
37 Ștefănești 3.52
38 Tunari 2.83
39 Vidra 3.16
40 Voluntari 3.62

*Datele indicate sunt în continuă dinamică.

*****

Vă rugăm să fiți prudenți și să acționați responsabil! 

Astăzi, 11 noiembrie 2020, România înregistrează 9.799 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore (intervalul 10.11.2020 ora 10 – 11.11.2020 ora 10), au fost raportate 203 decese, cel mai mare număr înregistrat până în prezent. În secțiile de terapie intensivă sunt internați 1.092 de pacienți.

Județul Ilfov raportează 398 de infectări cu COVID-19 în plus față de cifrele de ieri și o rată de incidență de 3,84.

Atragem atenția ferm asupra necesității imperioase de a respecta cu strictețe măsurile instituite de autorități pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a infecției cu COVID-19 și solicităm cetățenilor să coopereze cu instituțiile implicate în managementul situațiilor de risc!

Tendința ascendentă accelerată a numărului de infectări va conduce la un grad covârșitor de ocupare a paturilor de terapie intensivă destinate persoanelor diagnosticate cu COVID-19, o situație pe care trebuie să o evităm în mod absolut, pentru că aceasta conduce la un număr crescut de decese.

Vă rugăm să evaluați cu responsabilitate necesitatea de a efectua deplasări, iar în cazul în care acestea nu pot fi amânate, să luați toate măsurile necesare pentru a vă proteja, să respectați interdicțiile de deplasare în intervalul 23.00-05.00 sau să aveți întotdeauna la îndemână legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator ori declarația pe proprie răspundere!

Protecția individuală și a întregii comunități este în sarcina noastră, a tuturor – instituții publice, operatori economici și cetățeni, iar urgența de sănătate publică cu care ne confruntăm poate fi controlată numai prin disciplină, personală și colectivă!

Cetățenii, operatorii economici și instituțiile publice pot consulta Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov, la secțiunea Situații de Urgență: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus!

*****

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți oameni: 

■ PURTAȚI CORECT MASCA DE PROTECȚIE, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;

■ NU ATINGEȚI ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;

■ RESPECTAȚI DISTANȚA de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane, chiar și în cadrul întâlnirilor familiale, pentru a proteja membrii familiei aflați în situație de risc;

■ EVITAȚI zonele aglomerate;

■ CURĂȚAȚI periodic suprafețele de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;

■ CONSULTAȚI periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. 

Nu uitați: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunități!

Cetățenii au la dispoziție linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg importanța măsurilor de protecție sanitară și a faptului că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!