Buletin de presă — COVID-19 — 17.06.2020

În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne și celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, au continuat să acționeze în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19. În contextul stării de alertă se acționează în principal pentru informarea cetățenilor cu privire la normele legale în vigoare, obiectivul polițiștilor fiind siguranța cetățeanului.

Potrivit datelor transmise de IPJ Ilfov, activitățile desfășurate de polițiștii ilfoveni în ultimele 24 de ore au fost următoarele:
– 193 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, împreună cu 63 de polițiști locali, au desfășurat misiuni specifice pe raza județului Ilfov pentru a verifica respectarea regulilor de către cetățeni;
– au fost verificate 617 persoane cu privire la modul de respectare a interdicțiilor și măsurilor impuse acestora și 18 societăți comerciale/PFA, cu privire la modul de respectare a interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă;
– în perioada de referință, polițiștii ilfoveni au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 4.000 lei, în temeiul legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov au continuat activitățile specifice de relaționare cu cetățenii ilfoveni, pentru a le aduce la cunoștință măsurile de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore, jandarmii ilfoveni nu au aplicat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică, în data de 17 iunie 2020, ora 15:00, la nivelul județului Ilfov erau monitorizate 425 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În carantină instituționalizată se aflau 24 de persoane. Direcția de Sănătate Publică efectuează controale în teritoriu pentru a verifica respectarea măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

ISU București-Ilfov asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), transportul persoanelor suspicionate/confirmate a fi infectate cu SARS-COV-2 la unități spitalicești, misiuni pentru a sprijini celelalte instituții cu atribuții în prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, precum și acțiuni de decontaminare a tehnicii și personalului care a participat la misiunile de transport.

*****

Pentru a consulta toate documentele oficiale emise în contextul pandemiei COVID-19 și a stării de alertă, vă rugăm să accesați pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, secțiunea Utile: https://www.mai.gov.ro/utile/ – subsecțiune: STARE DE ALERTĂ. Totodată, o sursă de informare corectă este reprezentată și de portalul https://stirioficiale.ro.

Alte informații de interes în contextul pandemiei de coronaviroză pot fi regăsite pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/ puteți găsi 13 ghiduri pentru diferite situații (Autoizolare, Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Locatari la bloc, etc.) în contextul situației create de pandemie.

Instituția Prefectului – Județul Ilfov face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și precauție, să respecte cu rigurozitate toate măsurile de igienă și de distanțare fizică stabilite de specialiști în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, să evite crearea de aglomerații și deplasările care pot fi amânate. Atât igienizarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor, cât și purtarea măștii de protecție conduc către reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus și reprezintă cea mai sigură cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

*****

Pentru date actualizate cu privire la zonele afectate de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și situația la nivel global, puteți accesa pagina de internet a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile: http://www.cnscbt.ro/.

Pentru recomandări și alte informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă, puteți apela TELVERDE 0800.800.358, o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Pentru suport psihologic și sprijin social, puteți apela TELVERDE 0800.070.030 din orice rețea, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 24:00.

Românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.