Buletin de presă — COVID-19 — 24.10.2020

Echipele mixte de control formate din reprezentanții Grupei de coordonare a măsurilor de combatere a COVID-19 la nivelul județului Ilfov au continuat în data de 23 octombrie 2020 acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, desfășurând misiuni al căror principal obiectiv este prevenirea infectărilor și protejarea sănătății cetățenilor, prin conștientizarea populației cu privire la apartenența la comunitate și la pericolul răspândirii necontrolate a noului coronavirus în colectivitățile umane.

Misiunile derulate în ultimele 24 de ore sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov au fost executate de 109 polițiști, alături de 76 de efective reprezentând Inspectoratul de Jandarmi Județean, ISU București-Ilfov, Poliția Locală, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier.

Forțele de ordine au verificat în sistem integrat 371 de operatori economici pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov și au legitimat 900 de persoane, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă. De asemenea, au fost verificate 305 mijloace de transport persoane.

În contextul acțiunilor desfășurate, pentru abaterile constatate au fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în cuantum total de 69.645 lei, dintre care:

► 163 de sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală sau pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, cu amenzi în valoare de 21.145 lei;

► 2 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 12/1990, cu amenzi în valoare de 40.000 lei;

► 1 sancțiune contravențională în temeiul Legii nr. 82/1991, cu amendă în valoare de 4.000 lei;

► 1 sancțiune contravențională în temeiul Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 1.500 lei;

► 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment în temeiul Legii nr. 319/2006;

► 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment în temeiul O.M.A.I. nr. 163/2007;

► 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment în temeiul OG nr. 2/2001;

► 1 sancțiune contravențională în temeiul Ordinului comun MS/MEEMA/ANSVSA nr. 1493/2788/2020, în valoare de 3.000 lei.

Verificările vor continua la nivelul județului Ilfov și vor viza condițiile în care se desfășoară transportul în comun, menținerea ordinii și siguranței publice, respectarea de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, dar și protejarea cetățenilor față de practicile comerciale ilicite.

*****

Potrivit datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov, astăzi, 24 octombrie 2020, ora 15:00, situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului este următoarea:

  • Teste efectuate până în prezent: 23.297;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 până în prezent: 5.328;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 3.196;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 91;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare la domiciliu: 666;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare instituționalizată: 0;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină la domiciliu: 260;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină instituționalizată: 5;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate: 133;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 72, dintre care 15 la ATI.

*****

Vă rugăm să fiți prudenți și să acționați responsabil!

▶️🔴 ADUCEM ÎN ATENȚIE faptul că astăzi, 24 octombrie a.c., Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat în ședință extraordinară Hotărârea nr. 28 privind o serie de măsuri dispuse la nivelul județului Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/55/2020/10/Hotararea-nr-28-CJSU-24.10.2020.pdf

Cetățenii, operatorii economici și instituțiile publice pot consulta Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov, la secțiunea Situații de Urgență: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

*****

Astăzi Județul Ilfov înregistrează 182 de noi infectări cu COVID-19 față de cifrele de la ultima raportare!

Vă rugăm să colaborați cu instituțiile responsabile în combaterea pandemiei de COVID-19 și să respectați cu strictețe regulile preventive și reglementările în vigoare, pentru a stopa creșterea periculoasă a ratei de îmbolnăviri!

Solidaritatea și parteneriatul dintre noi toți sunt imperative pentru a preveni și limita riscul de răspândire a infecției cu COVID-19! Viața și sănătatea celor din jurul nostru depind de responsabilitatea fiecăruia dintre noi iar urgența de sănătate publică cu care ne confruntăm poate fi controlată numai prin disciplină, personală și colectivă!

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus!

*****

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți oameni:

PURTAȚI CORECT MASCA DE PROTECȚIE, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;

NU ATINGEȚI ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;

RESPECTAȚI DISTANȚA de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane, chiar și în cadrul întâlnirilor familiale, pentru a proteja membrii familiei aflați în situație de risc;

EVITAȚI zonele aglomerate;

CURĂȚAȚI periodic suprafețele de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;

CONSULTAȚI periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Nu uitați: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunități!

Cetățenii au la dispoziție linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg importanța măsurilor de protecție sanitară și a faptului că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

*****

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale!

Documentele emise în contextul stării de alertă și al pandemiei COVID-19 pot fi consultate atât pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, în secțiunea Utile: https://www.mai.gov.ro/utile/ – subsecțiune: STARE DE ALERTĂ, cât și pe portalul https://stirioficiale.ro.

Pentru raportul săptămânal de supraveghere, date actualizate cu privire la zonele afectate de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și situația la nivel global, puteți accesa pagina de internet a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile: http://www.cnscbt.ro/.

Le reamintim cetățenilor să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.