Buletin de presă — COVID-19 — 28.05.2020

Controalele efectuate în sistem integrat de către angajații Ministerului Afacerilor Interne și celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În principal, se acționează pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli, obiectivul polițiștilor fiind siguranța cetățeanului.

Activitățile desfășurate de polițiștii ilfoveni în ultimele 48 de ore în contextul stării de alertă au fost următoarele:
– 407 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, împreună cu 230 de polițiști locali, au desfășurat 36 de misiuni specifice pe raza județului Ilfov;
– au fost verificate 2737 de persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare și 28 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă;
– au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.400 lei, în temeiul legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov au continuat activitățile specifice de relaționare cu cetățenii ilfoveni, pentru a le aduce la cunoștință măsurile de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2. În ultimele 48 de ore, jandarmii ilfoveni nu au aplicat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică, astăzi, 28 mai 2020, la ora 15:00, în centrele de carantină de pe raza județului Ilfov erau cazate 18 de persoane. Numărul persoanelor izolate și monitorizate la domiciliu este de 701. Subliniem faptul că Direcția de Sănătate Publică efectuează controale în teritoriu pentru a verifica respectarea măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

ISU București-Ilfov asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), transportul persoanelor suspicionate/confirmate a fi infectate cu SARS-COV-2 la unități spitalicești, misiuni pentru a sprijini celelalte instituții cu atribuții în prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, precum și acțiuni de decontaminare a tehnicii și personalului care a participat la misiunile de transport.

*****

Reamintim cetățenilor faptul că pe durata stării de alertă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale și la locul de muncă a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile și cu respectarea instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în Anexa 1 la Ordinul nr. 874 din 22 mai 2020: https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2020/05/Ordin-MS-MAI-22052020-2.pdf.

De asemenea, pe durata stării de alertă a fost instituită obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, în condițiile și cu respectarea instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în Anexa 1 la Ordinul nr. 874 din 22 mai 2020: https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2020/05/Ordin-MS-MAI-22052020-2.pdf.

Toate documentele oficiale emise în contextul pandemiei COVID-19 și a stării de alertă pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, în secțiunea Utile: https://www.mai.gov.ro/utile/ – subsecțiune: STARE DE ALERTĂ.

Solicităm cetățenilor să respecte cu strictețe măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, să evite crearea de aglomerații și deplasările inutile!

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

*****

Pentru date actualizate cu privire la zonele afectate de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și situația la nivel global, puteți accesa pagina de internet a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile: http://www.cnscbt.ro/.

Pentru recomandări și alte informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă, puteți apela TELVERDE 0800.800.358, o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Pentru suport psihologic și sprijin social, puteți apela TELVERDE 0800.070.030 din orice rețea, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 24:00.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.