Buletin de presă — COVID-19 — 28.07.2020

În urma misiunilor derulate în data de 27 iulie 2020 cu obiectivul principal de a verifica respectarea măsurilor de protecție sanitară și a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, dar și în scopul asigurării unui climat de liniște publică și protejării cetățenilor față de practicile comerciale ilicite, vă prezentăm informarea privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute:

Sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, 229 de efective reprezentând angajați ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor au verificat în sistem integrat 161 de societăți comerciale pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov.

Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 34.000 lei, dintre care:
► 1 sancțiune contravențională în temeiul Legii nr. 12/1990, cu amendă în valoare de 20.000 lei;
► 1 sancțiune contravențională în temeiul Legii nr. 82/1991, cu amendă în valoare de 4.000 lei;
► 1 sancțiune contravențională în temeiul Legii nr. 307/2006, cu amendă în valoare de 10.000 lei;
► 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment în temeiul HG nr. 537/2007.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare cu scopul principal de a responsabiliza atât populația, cât și operatorii economici, sănătatea și siguranța cetățenilor fiind prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu.

*****

Prefectul județului Ilfov, domnul Daniel – Tudorel ZAMFIR, transmite un mesaj cetățenilor ilfoveni:

Sănătatea publică, protecția individuală și a întregii comunități, funcționarea economiei și menținerea unui loc de muncă stabil sunt aspecte interdependente care ne privesc pe noi toți. Facem apel la cetățeni să coopereze atât unii cu ceilalți, cât și cu autoritățile, să dea dovadă de precauție și să respecte strict normele de conduită sanitară, purtarea măștii de protecție și distanțarea fizică.

Vă rugăm să fiți extrem de vigilenți față de știrile false referitoare la noul coronavirus și la modul în care accesați și distribuiți astfel de știri. Verificați toate informațiile pe care le citiți prin intermediul rețelelor de socializare și asigurați-vă că provin din surse obiective. Trebuie să fim cu toții parteneri, pentru a ne sprijini și a ne proteja reciproc împotriva pericolului generat de pandemia COVID-19.

Vă rugăm să continuați să fiți responsabili! Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus!

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți oameni, vă reamintim importanța respectării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus:

■ purtați corect masca de protecție, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;
■ nu vă atingeți ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;
■ păstrați distanța de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane;
■ curățați periodic suprafețele de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;
■ în cazul apariției simptomatologiei specifice COVID-19, accesați numărul unic de urgență 112;
■ consultați periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Vă rugăm, nu uitați: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunități!

Cetățenii au la dispoziție linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg importanța măsurilor de protecție sanitară și a faptului că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

*****

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale!
Documentele emise în contextul stării de alertă și al pandemiei COVID-19 pot fi consultate atât pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, în secțiunea Utile: https://www.mai.gov.ro/utile/ – subsecțiune: STARE DE ALERTĂ, cât și pe portalul https://stirioficiale.ro.

Pentru raportul săptămânal de supraveghere, date actualizate cu privire la zonele afectate de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și situația la nivel global, puteți accesa pagina de internet a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile: http://www.cnscbt.ro/.

Le reamintim cetățenilor să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.