Buletin de presă — COVID-19 — 30.10.2020

Echipele mixte de control formate din reprezentanții Grupei de coordonare a măsurilor de combatere a COVID-19 la nivelul județului Ilfov au continuat în data de 29 octombrie 2020 acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, desfășurând misiuni al căror principal obiectiv este prevenirea infectărilor și protejarea sănătății cetățenilor, prin conștientizarea populației cu privire la apartenența la comunitate și la pericolul răspândirii necontrolate a noului coronavirus în colectivitățile umane.

În cadrul misiunilor derulate în ultimele 24 de ore sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, 114 polițiști, alături de 107 efective reprezentând angajați ai altor structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și polițiști locali, au verificat în sistem integrat 451 de societăți comerciale pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov și au legitimat 1.351 de persoane, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă. De asemenea, au fost verificate 446 de mijloace de transport persoane.

În contextul acțiunilor desfășurate, pentru abaterile constatate au fost aplicate 272 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în cuantum total de 33.500 lei, dintre care:

► 256 de sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, ori pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea sau pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, cu amenzi în valoare de 13.000 lei aplicate de către polițiștii IPJ Ilfov și polițiștii locali;

► 7 sancțiuni contravenționale cu avertisment în temeiul Legii nr. 319/2006 aplicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov;

► 1 sancțiune contravențională în temeiul Legii nr. 12/1992, cu amendă în valoare de 20.000 lei aplicată de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Ilfov;

► 1 sancțiune contravențională în temeiul HG nr. 984/2005, cu suspendarea activității pentru 30 zile aplicată de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov;

► 1 sancțiune contravențională cu avertisment în temeiul OG nr. 2/1992 aplicată de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov;

► 1 sancțiune contravențională cu avertisment în temeiul OG nr. 874/2020 aplicată de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov;

► 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment în temeiul Legii nr. 307/2006 aplicate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov;

► 2 sancțiuni contravenționale în temeiul HG nr. 537/2007, dintre care 1 sancțiune cu avertisment și 1 sancțiune cu amendă în valoare de 500 lei, aplicate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

Verificările vor continua la nivelul județului Ilfov și vor viza condițiile în care se desfășoară transportul în comun, menținerea ordinii și siguranței publice, respectarea de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, dar și protejarea cetățenilor față de practicile comerciale ilicite.

*****

Potrivit datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov, astăzi, 30 octombrie 2020, ora 15:00, situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului este următoarea:

  • Teste efectuate până în prezent: 24.962;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 până în prezent: 5.934;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 3.364;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 100;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare la domiciliu: 994;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare instituționalizată: 0;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină la domiciliu: 517;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină instituționalizată: 3;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate: 133;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 75, dintre care 15 la ATI.
Incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului Ilfov la data de 30.10.2020, pentru perioada 16.10.2020 – 29.10.2020
Nr crt Localitate

(UAT)

Rata incidenței la 1000

de locuitori

1 Afumați 2.24
2 Balotești 2.14
3 Berceni 3.09
4 Brănești 2.34
5 Bragadiru 1.79
6 Buftea 1.62
7 Cernica 1.64
8 Chiajna 1.93
9 Chitila 1.04
10 Ciolpani 1.10
11 Ciorogârla 1.54
12 Clinceni 1.74
13 Copăceni 0.34
14 Corbeanca 1.52
15 Cornetu 0.77
16 Dascălu 0.33
17 Dărăști Ilfov 3.98
18 1 Decembrie 0.24
19 Dobroești 1.94
20 Domnești 1.37
21 Dragomirești 1.94
22 Găneasa 1.67
23 Glina 1.86
24 Grădiștea 0.96
25 Gruiu 0.56
26 Jilava 1.22
27 Moara Vlăsiei 1.71
28 Măgurele 1.05
29 Mogoșoaia 1.97
30 Nuci 0.71
31 Otopeni 1.63
32 Pantelimon 1.08
33 Petrăchioaia 1.39
34 Popești Leordeni 1.91
35 Periș 1.46
36 Snagov 1.66
37 Ștefănești 0.80
38 Tunari 1.42
39 Vidra 1.24
40 Voluntari 2.33

*Datele indicate sunt în continuă dinamică.

*****

▶️🔴 ADUCEM ÎN ATENȚIE faptul că astăzi, 30 octombrie 2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat în ședință extraordinară Hotărârea nr. 34 privind o serie de măsuri dispuse la nivelul județului Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/55/2020/10/Hotararea-nr-34-CJSU-30.10.2020.pdf

Cetățenii, operatorii economici și instituțiile publice pot consulta Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov, la secțiunea Situații de Urgență: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

*****

Vă rugăm să fiți prudenți și să acționați responsabil!

Astăzi, 30 octombrie a.c., România a înregistrat un nou record absolut de infectări la nivel național: 6.546 de noi cazuri COVID-19. La ATI sunt internați 917 pacienți.

Județul Ilfov înregistrează 90 de noi infectări cu COVID-19 față de cifrele de la ultima raportare și o rată de incidență de 1,64.

Vă rugăm să colaborați cu instituțiile responsabile în combaterea pandemiei de COVID-19 și să respectați cu strictețe regulile preventive și reglementările în vigoare, pentru a stopa creșterea periculoasă a ratei de îmbolnăviri!

Solidaritatea și parteneriatul dintre noi toți sunt imperative pentru a preveni și limita riscul de răspândire a infecției cu COVID-19! Viața și sănătatea celor din jurul nostru depind de responsabilitatea fiecăruia dintre noi iar urgența de sănătate publică cu care ne confruntăm poate fi controlată numai prin disciplină, personală și colectivă!

Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus!

*****

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți oameni:

■ PURTAȚI CORECT MASCA DE PROTECȚIE, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;

■ NU ATINGEȚI ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;

■ RESPECTAȚI DISTANȚA de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane, chiar și în cadrul întâlnirilor familiale, pentru a proteja membrii familiei aflați în situație de risc;

■ EVITAȚI zonele aglomerate;

■ CURĂȚAȚI periodic suprafețele de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;

■ CONSULTAȚI periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.  

Nu uitați: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunități!

Cetățenii au la dispoziție linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg importanța măsurilor de protecție sanitară și a faptului că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!