În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență emisă la propunerea Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, ținând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Național de Sanătate Publică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT, a emis în data de 11.01.2021, ordinul de carantinare zonală, timp de 7 zile, pentru comuna Ciorogârla, județul Ilfov, începând cu data de 12.01.2021, ora 05:30.
Propunerea Direcției de Sănătate Publică Ilfov și avizul Institutului Național de Sanătate Publică privind carantinarea comunei Ciorogârla au fost transmise către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, care a înaintat Hotărârea CJSU Ilfov nr. 02/11.01.2021 către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea emiterii Ordinului Comandantului Acțiunii (OSDSU nr. 6170 din 11.01.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Ciorogârla, județul Ilfov).
Pe 13 noiembrie 2020, ziua în care comuna Ciorogârla a intrat în primul ciclu de carantinare, rata de incidență era de 7,99 la 1000/locuitori, iar la finalul ciclului de carantinare rata a fost de 4.45 la 1000/locuitori. Astăzi, 11 ianuarie 2021, se constată o tendință de creștere accentuată a ratei de incidență cumulată pentru ultimele 14 zile, care a atins valoarea de 9,83/1.000 locuitori. Facem apel la responsabilitatea cetățenilor comunei Ciorogârla să respecte măsurile obligatorii impuse prin Ordinul șefului DSU și toate recomandările de sănătate publică emise de specialiști!
—
Pentru modelul de declarație pe proprie răspundere și pentru a consulta Hotărârile CJSU Ilfov și Ordinele Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, puteți accesa și pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/