Comuna ilfoveană Gruiu intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 07.04.2021, ora 22:00

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a avizului Institutului Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat în ședință extraordinară Hotărârea nr. 84 din 07.04.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Gruiu, cu satele aparținătoare Gruiu, Lipia, Șanțu Florești și Siliștea Snagovului, județul Ilfov.

Propunerea a fost înaintată către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului Comandantului Acțiunii.

Luând în considerare cele de mai sus, șeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis OSDSU nr. 6924 din 07.04.2021 privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Gruiu, cu satele aparținătoare Gruiu, Lipia, Șanțu Florești și Siliștea Snagovului, județul Ilfov, începând cu data de 07.04.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 21.04.2021 ora 22:00.

Vă rugăm să respectați măsurile obligatorii impuse tuturor persoanelor care se află permanent în localitatea carantinată sau care tranzitează zona carantinată!

Pentru modelele de adeverință de la angajator / declarație pe proprie răspundere, vă rugăm să accesați secțiunea ACASĂ din pagina Instituției Prefectului – Județul Ilfov:  https://if.prefectura.mai.gov.ro/ sau secțiunea SITUAȚII DE URGENȚĂ: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul supus interdicției de circulație, modelele de adeverință de la angajator / declarație pe proprie răspundere, pot fi accesate în următorul link: https://www.prefectura.mai.gov.ro/model-al-declaratiei-pe-propria-raspundere-si-al-adeverintei-de-angajator-pentru-deplasarea-in-afara-locuintei-in-intervalul-orar-supus-interdictiei/

Ordinele Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență și Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pot fi consultate și în pagina Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/