COMUNICAT DE PRESĂ – Ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov

Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează că astăzi, 14.03.2021, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 26 din 14.03.2021 privind adoptarea modificării scenariului de funcționare pentru unitățile de învățământ din localitatea Chiajna, județul Ilfov.

Conform Hotărârii CJSU Ilfov nr. 26/14.03.2021, începând cu data de 15.03.2021, se suspendă activitatea didactică ce presupune prezență fizică la nivelul unităților de învățământ din localitatea Chiajna, ca urmare a depășirii ratei de incidență de 6/1000 locuitori. Pe perioada suspendării, procesul de învățământ se va desfășura online.

*****

Pentru toate Hotărârile CJSU Ilfov, puteți accesa și pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/