COMUNICAT DE PRESĂ – Ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov

Instituția Prefectului – Județul Ilfov anunță faptul că astăzi, 26.10.2020, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 30 privind o serie de măsuri dispuse la nivelul județului Ilfov:

Art. 1 Având în vedere  art. 4, alin. (1), anexa nr. 2 din H.G. nr. 856 din 14 octombrie 2020 și analiza prezentată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov se constată încadrarea între limitele de 1,5/1000 și 3,00/1000 a incidenței cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile pentru localitatea Jilava (1,59).

Se aplică corespunzător măsurile prevăzute în  H.G. nr. 856 din 14 octombrie 2020 pentru o perioadă de  14 zile începând cu data de 26.10.2020 ora 20:00.

Art. 2 Se aprobă modificarea scenariului de funcționare corespunzător unității de învățământ Școala Gimnazială Nr. 1 Pantelimon, județul Ilfov, conform anexei.

Art. 3 Directorul unității de învățământ menționată în anexă va asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

AICI — Hotărârea CJSU Ilfov nr. 30/26.10.2020