Ceremonia de învestire în funcția publică de subprefect al județului Ilfov a domnului Andrei SCUTELNICU

Astăzi, 26 mai 2020, la sediul Instituției Prefectului – Județul Ilfov, a avut loc ceremonia de învestire în funcția publică de subprefect al județului Ilfov a domnului Andrei SCUTELNICU.

La ceremonia de depunere a jurământului de credință au fost prezenți: domnul Gheorghe SORESCU – Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, domnul deputat Daniel GHEORGHE, domnul Teodor Iulian GHEORGHE – director general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, domnul Daniel-Tudorel ZAMFIR – prefectul județului Ilfov, domnul Anghel ENACHE – subprefect al județului Ilfov, reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și ai serviciilor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Ilfov.

Domnul Andrei SCUTELNICU exercită cu caracter temporar, în condițiile legii, funcția publică de subprefect al județului Ilfov, în baza Hotărârii de Guvern nr. 401 din 21 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020.