Măsuri dispuse la nivelul localităților Copăceni, Cernica și Ciolpani

Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cetățenii cu privire la următoarele:

În aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 34 din 6 ianuarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astăzi, 22.01.2022, Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov a prezentat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov propunerile de aplicare a măsurilor prevăzute de actul normativ sus-menționat pentru unele localități din județul Ilfov, care la data prezentei au depășit valoarea ratei de incidență cumulată la 14 zile de 3/1000 locuitori, astfel:

  • Copăceni  – 3,04/1000 locuitori
  • Cernica  – 3,33/1000 locuitori
  • Ciolpani – 4,79/1000 locuitori

Pe cale de consecință, astăzi, 22 ianuarie 2022, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 8 din 22.01.2022. 

Pentru măsurile aplicabile pe raza administrativă a localităților sus-menționate începând cu data de 23 ianuarie 2022, ora 00:00 în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, vă rugăm să consultați Hotărârea CJSU Ilfov nr. 8/22.01.2022.

*****

Pentru toate Hotărârile CJSU Ilfov, vă rugăm să accesați pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/