Ziua Internațională a Voluntariatului

Ziua Internațională a Voluntarilor (5 decembrie) este o sărbătoare internațională mandatată de Adunarea Generală a ONU în 1985. Această zi este o șansă pentru voluntarii individuali, comunități și organizații, de a-și promova contribuțiile la dezvoltarea la nivel local, național și international, și de a lucra cu agenții guvernamentale, instituții non-profit, grupuri comunitare, mediul academic și sectorul privat.

Ziua Internațională a Voluntarilor este sărbătorită anual în peste 80 de țări si sunt implicați la nivel mondial aproape un miliard de voluntari. Aceștia îşi dedică abilităţile, timpul şi pasiunea pentru a ajuta oamenii să facă față problemelor economice, dezastrelor naturale si a oricăror probleme care apar și necesită ajutor și implicare. Secretarul general al ONU, António Guterres, a transmis cu prilejul Zilei internaționale a voluntarilor următorul mesaj:

“De Ziua Internațională a Voluntarilor, onorăm angajamentul și contribuțiile voluntarilor pentru construirea unor societăți mai echitabile și a unei planete mai sănătoase.
Prin serviciul lor altruist, voluntarii arată ce este mai bun din umanitate. Ei sunt adevărați campioni ai muncii noastre de a promova pacea, dezvoltarea durabilă și drepturile omului. Iar spiritul lor de dăruire îi îmbogățește pe toți.
Tema din acest an – „Solidaritatea prin voluntariat” – evidențiază importanța reunirii pentru a avea grijă unul de celălalt.
Este un memento că fiecare are un rol de jucat. Oriunde ai locui, indiferent de abilitățile tale, te îndemn să acționezi.
Oferă-ți timpul voluntar. Oferă-ți talentul voluntar. Oferă-ți voluntar experiența.
Astăzi și în fiecare zi, să ne inspirăm de la toți cei care, prin acte de solidaritate mari și mici, ne îmbunătățesc lumea. Și să ne hotărâm să facem partea noastră pentru a construi un viitor mai bun pentru toți.”

Doamna Simona NECULAE, prefectul județului Ilfov, transmite mesajul său de susținere și de respect pentru munca voluntarilor români, precum și pentru cea a voluntarilor din întreaga lume.