Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov – Măsuri caniculă

În cursul zilei de 15 Iulie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov s-a reunit în ședință extraordinară, sub conducerea doamnei prefect Simona NECULAE, pentru a adopta măsurile necesare ca urmare a fenomenelor meteo periculoase.

În cadrul ședinței, s-au adoptat măsurile pentru prevenirea, diminuarea și atenuarea efectelor negative ale caniculei și secetei, precum și altor fenomene meteorologice periculoase ce se pot produce în perioada de vară în special pe perioada codurilor portocalii/roșii de caniculă, pe teritoriul Județului Ilfov.

Aceste măsuri au fost comunicate tuturor U.A.T. – urilor din județul Ilfov, precum și tuturor serviciilor deconcentrate, pentru a fi puse în aplicare.

X

X               X

 

Recomandările privind protectia populației pe timpul caniculei sunt următoarele:

 

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
  • Aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
  • Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
  • Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
  • Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  • Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • Nu consumați alcool (inclusiv bere) — vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
  • Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistentă ori de câte ori au nevoie;
  • Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
  • Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
  • Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se vor reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

 

RECOMANDĂRI PENTRU PERSOANELE CARE PRIN NATURA ACTIVITĂȚILOR  LOR DEPUN UN EFORT FIZIC DEOSEBIT

  • Acestea vor încerca dozarea efortului în funcție de perioadele zilei încercând să evite excesul de efort în vârfurile de caniculă. Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va proceda la stoparea activității;
  • Se va asigura hidratarea corespunzătoare cu apă minerală, apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe preparate în casă fără adaus de conservanți;
  • Este total contraindicat consumul de cafea și alcool în această perioadă;
  • Utilizarea unui echipament corespunzător, din materiale naturale și echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive.

 

RECOMANDĂRI PENTRU ANGAJATORI:

Pentru ameliorarea condițiilor de muncă:

  • Reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
  • Asigurarea ventilației la locurile de muncă;
  • Alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • Alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de

Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților:

  • Asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb;
  • Asigurarea echipamentului individual de protecție;
  • Asigurarea de dușuri