COMUNICAT DE PRESĂ

Cu ocazia Zilei Naționale a Curățeniei, localitățile ilfovene Afumați, Buftea, Cernica, Chitila, Clinceni, Darasti, Dragomirești, Jilava, Măgurele, Mogoșoaia, Nuci, Snagov, Ștefăneștii de Jos, Voluntari, au organizat astăzi, 17 septembrie 2022, o nouă acțiune comună de ecologizare în parteneriat cu Asociația „Let’s Do It România!”

Prefectul județului Ilfov, doamna Simona NECULAE, invitată de primarul comunei, domnul Mircea GHEORGHIȚĂ, a participat astăzi începând cu orele 10:00, la acțiunea desfășurată în localitatea Ștefăneștii de Jos.

Până în prezent, în județul Ilfov s-au derulat mai multe acțiuni de ecologizare, educație ecologică și conștientizare la care au participat zeci de reprezentanți ai instituțiilor publice și ai autorităților publice locale, cu participarea activă a elevilor și profesorilor din școlile ilfovene.

Prefectul Județului Ilfov, doamna Simona NECULAE mulțumește tuturor participanților la acțiunea de astăzi din întreg județulIlfov. Sperăm că implicarea tuturor factorilor responsabili și a voluntarilor în acțiunile campaniei desfășurate la nivelul județului Ilfov va conduce la o schimbare în comportamentul nostru și ne va determina să fim mai responsabili față de mediul înconjurător și față de viitorul copiilor prezenți la aceste acțiuni, cărora le adresăm
felicitări pentru implicare!

Simona NECULAE

Prefect al Județului Ilfov