Prefectul județului Ilfov Simona NECULAE și subprefectul Andrei SCUTELNICU au fost prezenți, în dimineața zilei de 22.02.2022, la misiunea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o hală industrială situată în șoseaua Giurgiului, comuna Jilava, județul Ilfov.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU B-IF, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2500 m.p. cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum. Deoarece în hală erau depozitate materiale combustibile (mase plastice și elemente de mobilier), dar și pentru că exista riscul de extindere la o clădire de birouri aflată la câțiva metri distanță de hala în care se manifesta incendiul, a fost necesară redimensionarea dispozitivului de intervenție. Pentru gestionarea situației de urgență s-a intervenit cu 23 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, patru autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, patru autospeciale pentru descarcerare, un echipaj SMURD și un UTIM. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă la cealaltă construcție, fiind localizat și lichidat în limitele găsite, fără a exista victime.
Prefectul județului Ilfov, Simona NECULAE, transmite felicitări și mulțumiri pompierilor care și-au riscat viața în această misiune și îndeamnă atât operatorii economici, cât și cetățenii, să urmărească permanent campaniile de informare preventivă ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru a preveni si a înlătura rapid stările de pericol sau cauzele potențiale de incendiu.
Nu uitați! Identificarea, evaluarea și analiza pericolelor potențiale prin aprecierea probabilității de apariție a lor și a consecințelor pe care le presupun pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale sunt esențiale în prevenirea unor dezastre!