Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov

Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cetățenii cu privire la următoarele:

Astăzi, 29 mai 2022, ca urmare a avertizării COD PORTOCALIU emisă de Administrația Națională de Meteorologie, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice și ploi abundente în intervalul 29.05.2022 ora 14:00 – 30.05.2022 ora 03:00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a fost convocat în ședință extraordinară, în vederea evaluării situației operative și a riscurilor la nivelul județului Ilfov. În urma dezbaterilor a fost adoptată Hotărârea nr. 41 din 29.05.2022: 

Art. 1. (1) Comitetul pentru Situații de Urgență al Județului Ilfov aprobă măsurile necesar a fi luate, având în vedere avertizările emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru Județul Ilfov.

(2) Comitetul pentru Situații de Urgență al Județului Ilfov, prin componentele sale și/sau în cooperare cu organismele de specialitate, execută acțiuni de răspuns înainte/după producerea unor situații de urgență asociate riscurilor Furtuni/Vijelii/Grindină.

(3) Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, ca urmare a manifestării riscurilor prognozate, de către instituțiile cu atribuții în gestionarea riscului prognozat și CLSU, în baza Planului de măsuri pentru prevenirea,diminuarea și atenuarea efectelor negative ale caniculei și secetei, precum și altor fenomene meteorologice ce se pot produce în perioada de vară pe teritoriul Județului Ilfov, se stabilesc următoarele:

a) instituirea serviciului de permanență pe toată perioada supusă avertizării meteorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie COD PORTOCALIU, la sediul instituțiilor cu responsabilități și la cel al unităților administrativ teritoriale din Județul Ilfov pentru monitorizarea cu atenție a evoluției fenomenelor meteorologice, cu asigurarea condițiilor necesare pentru a se acționa preventiv și pentru a putea alerta populația în timp util;

b) la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență situat în Șoseaua Cotroceni nr. 34, se activează Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov cu personal propriu, conform procedurilor interne;

c) asigurarea fluxului informațional-decizional și informarea cu celeritate a Grupei Operative instituită la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență asupra evoluției și efectelor fenomenelor hidrometeorologice prin transmiterea urgentă a raportului operativ;

d) situațiile de urgență ce impun intervenția imediată a structurilor specializate se anunță prin SNAU 112;

e) prin grija Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” BucureștiIlfov se vor emite mesaje RoAlert în cazul avertizărilor nowcasting de cod roșu și, în situațiile care se impune, la cele cod portocaliu;

Art. 2. Prezenta hotărâre va fi transmisă, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în vederea punerii în aplicare și către DSU, conform art.23 lit. e) din OUG nr.21/2004, pentru informare. Totodată, se va aduce la cunoștința publicului prin transmiterea unui comunicat de presă și publicarea pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov.

*****

Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pot fi consultate și în pagina Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/