Știri importante

Publicat în

Astăzi, 9 mai 2022, de Ziua Europei, vicepreședintele Parlamentului European, membru al Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen din Parlamentul European, doamna Evelyn REGNER, aflată la București, și-a exprimat dorința de a vizita un centru pentru refugiați din orașul Voluntari, județul Ilfov. Alături de vicepreședintele Comisiei pentru cultură și educație din Parlamentul European, coordonator național al PES activists […]

Publicat în

În fiecare an, la data de 9 mai se aniversează Ziua Europei, prin sărbătorirea realizărilor și unității Europei și comemorarea semnării „Declarației Schuman” din 9 mai 1950. Acest proiect istoric a propus ideea unui plan ambițios de asigurare a păcii pe termen lung în Europa și este considerat piatra de temelie a Uniunii Europene. Chiar dacă, după 72 de ani […]

Publicat în

Prefectul județului Ilfov, doamna Simona NECULAE, a prezidat astăzi, 03 mai 2022, la Primăria Capitalei, alături de subprefectul Municipiului București Richard Tiberius BUDAI, președintele Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România, domnul Emil IVĂNESCU și vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin, domnul Teodor FROLU, o primă întâlnire cu factorii de decizie implicați în proiectul de aducere a râului Dâmbovița mai aproape […]

Publicat în

În contextul campaniei naționale de ecologizare Curățăm România, inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”, astăzi, 02 mai a.c., în toate unitățile administrativ-teritoriale ale județului Ilfov a avut loc o acțiune comună de ecologizare, prin colectarea separată a diferitelor tipuri de deșeuri abandonate pe cursurile de apă, în păduri și pe drumurile […]

Publicat în

Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cetățenii interesați cu privire la faptul că în luna mai 2022, audiențele desfășurate la sediul instituției vor avea loc în zilele de miercuri, 18 și 25 mai 2022, în intervalul orar 10:00 – 14:00.

Publicat în

Cele aproximativ 17.000 de vehicule electrice, înmatriculate în România, conform datelor deținute de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pot beneficia de numere de culoare verde, conform noilor reglementări legale. Ieri, a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul comun al ministrului afacerilor interne, viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și ministrului mediului, apelor și pădurilor, care reglementează acordarea de numere […]

Publicat în

Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cetățenii cu privire la următoarele: În aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 15/27.02.2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, astăzi, 29 aprilie 2022, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de […]

Publicat în

Astăzi, 29 aprilie 2022, la sediul Instituției Prefectului – Județul Ilfov, Prefectul județului Ilfov și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au susținut o declarație de presă având ca temă măsurile dispuse pentru acest weekend. Redăm mai jos mesajul prefectului județului Ilfov, doamna Simona NECULAE: „Dragi cetățeni, Cu […]

Publicat în

Vineri, 29 aprilie a.c., la sediul Instituției Prefectului – Județul Ilfov, începând cu ora 12:00, Prefectul județului Ilfov și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov vor susține o declarație de presă având ca temă măsurile dispuse pentru acest weekend. Jurnaliștii interesați sunt așteptați la sediul Instituției Prefectului – […]

Publicat în

Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cetățenii cu privire la următoarele: În aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 15/27.02.2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, astăzi, 27 aprilie 2022, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de […]